Friedrich-Ebert-Stiftung, împreună cu Asociația pentru Politică Externă, vă propune un Newsletter pe subiecte de politică externă și integrare europeană a Republicii Moldova. Newsletter-ul este parte a proiectului comun „Dialoguri de politică externă”. NEWSLETTER BULETIN LUNAR APRILIE 2024 NR.4(218) Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă Newsletter-ul este realizat de Mădălin Necșuțu, redactor-coordonator TEMELE EDIȚIEI: 1. Panel I al Forumului de Reintegrare: Este dificil să vorbim despre reglementarea transnistreană fără a vorbi despre pace în Ucraina 2. Panel II al Forumului de Reintegrare: Moscova va considera că aderarea Republicii Moldova la UE este incompatibilă cu statutul de neutralitate al Republicii Moldova asupra căruia Rusia insistă 3. Editorial de Mihai Isac, analist politic: Dilema transnistreană- cum va juca Chișinăul cartea reintegrării regiunii sale estice Știri pe scurt: Republica Moldova marchează 10 ani de când a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestor ani, au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, peste 2,5 milioane de moldoveni. Institutul pentru Politici și Reforme Europene(IPRE) a calculat că moldovenii au economisit peste 270 de milioane de euro. Președinta Maia Sandu a declarat că„este esențial să devenim stat membru al Uniunii Europene nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea”. Ea a declarat că„de 10 ani călătorim liber, fără vize, în Uniunea Europeană” și că„moldovenii sunt europeni și merită să trăiască liber, să călătorească unde vor, să muncească unde vor, așa ca toți cetățenii europeni”.„Este esențial să devenim stat membru al UE nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea, bunăstarea și democrația”, a declarat șefa statului. Guvernul a raportat că peste 2,5 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul fără vize și au efectuat peste 30 de milioane de traversări ale frontierei. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat, pe 26 aprilie, în cadrul unei emisiuni televizate la TVR Moldova,, că Rusia nu poate interveni militar în Republica Moldova, pentru că există armata ucraineană care apără întreaga Europă de agresiunea Kremlinului. Totuși, potrivit oficialului, Rusia folosește în Republica Moldova propaganda și coruperea alegătorilor pentru a slăbi încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Președintele Parlamentului face apel la organele de drept să intervină și să curme fenomenul introducerii banilor murdari în țară, iar autorii acestor scheme ilegale să fie sancționați conform legii. Igor Grosu se arată sceptic că reprezentanții grupului„Șor” ar putea prelua puterea în Republica Moldova. Potrivit președintelui Parlamentului, reprezentanții noului bloc de opoziție„Victoria” știu că simpatiile Rusiei printre politicienii din Republica Moldova sunt trecătoare, iar fostul președinte Igor Dodon este cel mai elocvent exemplu în acest sens. Kremlinul intenționează să folosească actorii pro-ruși din Găgăuzia și Transnistria pentru a destabiliza și degrada democrația moldovenească și, în cele din urmă, pentru a împiedica aderarea Moldovei la UE, scrie The Kyiv Post, care citează un raport lansat de Institutul pentru Studiul Războiului(ISW) din Statele Unite. Potrivit ISW, guvernatorul regiunii autonome moldovenești proruse Găgăuzia, Evghenia Guțul, afiliată Kremlinului, a declarat vineri pentru agenția de presă rusească TASS, că autoritățile moldovene au reținut-o pe ea și pe trei dintre consilierii săi timp de mai multe ore când grupul a sosit pe aeroportul din Chișinău după o serie de întâlniri recente în Rusia și Turcia. Guțul a susținut că forțele de ordine moldovenești i-au inspectat bagajele și au reținut-o timp de o oră înainte de a o elibera, iar unul dintre consilierii lui Guțul a declarat pentru TASS că autoritățile moldovenești i-au interogat pe cei trei consilieri timp de încă două ore. Cum ar putea fi reintegrată Transnistria: scenarii de lucru și dezbateri Pentru prima dată în ultimii treizeci de ani, la Chișinău s-au discutat deschis mai multe scenarii de lucru despre cum ar putea fi reintegrată regiunea separatistă transnistreană. Totul s-a întâmplat în cadrul Forumului de Reintegrare, organizat pe 11 aprilie, la Chișinău de Institutul pentru Politici și Reforme Europene(IPRE), Fundația „Friedrich Ebert”(FES) Moldova și Biroul politici de reintegrare, în cooperare cu Expert-Grup și Asociația Promo-LEX. Dominată de un regim tehnocrat de inspirație sovietică, dar cu apucături capitaliste, mica regiune este pe cale să sucombe, fără sprijinul consistent al Rusiei. Tranzitul prin Ucraina a gazelelor gratis de la Gazprom, în cazul căruia s-a acumulat o datorie istorică de circa 10 miliarde de dolari, ar putea dispărea la finele anului, ceea ce ar scurtcircuita brusc existența artificială a acestei entități independentă de Chișinău. Buletin lunar, Nr.4(218), Aprilie 2024 str. București 111, Chisinau, MD-2012, Republica Moldova, Tel.+373 855830 Website: moldova.fes.de. E-mail: fes.moldova@fes.de
Heft
Nr. 4 (218)
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten