SOCOL CRISTIAN| MARINAS MARIUS SALARIUL MINIM CA INSTRUMENT DE POLITICI PUBLICE – PRO SAU CONTRA? Se presupune că productivitatea este endogenă în procesul de producție, astfel că poate fi s timulată în cazul respectivilor lucrători – știind că salariul este superior pieței, aceștia muncesc mai mult, sunt interesați să se perfecționeze profesional, să lucreze pe termen mai lung în cadrul firmei și să-și mențină statutul salarial. De asemenea, stabilirea unui salariu superior pieței permite reducerea situațiilor generate de selecția adversă și de hazardul moral. Adesea, forța de muncă superior calificată își cunoaște mai bine potențialul de valorificare a competențelor în cadrul altor firme, realizează că perioada de căutare a unui job mai bine plătit este mai redusă, astfel că pentru firmă există riscul să rămână cu lucrătorii mai slab pregătiți. Majorând salariile, firmele pot reduce selecția adversă și îmbunătăți calitatea forței de muncă. Hazardul moral apare deoarece lucrătorii tind să nu depună un efort corespunzător la locul de muncă, deoarece nu există un sistem perfect de monitorizare a activității acestora. Majorând salariile, crește costul de oportunitate al șomajului ca urmare a unui efort necorespunzător, astfel că forța de muncă este stimulată să devină mai productivă. În acord cu această teorie, majorarea salariului minim poate genera câştiguri suplimen- tare de productivitate în rândul lucrătorilor relativ mai slab calificaţi. Mecanismele de ajustare a impactului salariului minim Confuntate cu majorarea costurilor de producţie generate de creşterea salariului minim, firmele pot reacţiona diferit, în funcţie de situaţia economică a lor, de strategiile lor de afaceri şi de evoluţia de ansamblu a economiei. Dacă toate celelalte condiţii rămân constante, un nivel mai ridicat al salariului minim poate fi ajustat prin reducerea ocupării sau prin creşterea inflaţiei. Dacă majorarea salariului minim nu este concordantă cu o dinamică similară a productivității muncii sau a cifrei de afaceri, atunci firmele vor fi mai înclinate să reducă numărul persoanelor ocupate, ceea ce va contribui la creșterea ratei șomajului, decât să accepte o reducere suplimentară a profiturilor. Dacă situația economică a firmelor este una favorabilă, atunci creșterea costurilor salariale va fi mai ușor internalizată, concretizându-se fie în reducerea profitului, fie în creșterea prețurilor plătite de către consumatorii finali. În consecință, în perioadele în care firmele reușesc să transfere costurile suplimentare în prețuri, fără afectarea cifrei de afaceri sau în cele în care evoluția economică de ansamblu susține majorarea volumului de bunuri vândute, atunci salariul minim nu va avea efecte negative asupra ocupării. Astfel, introducerea/ majorarea salariului minim ar trebui realizate în perioadele în care economia este în expansiune și în care firmele au încredere în evoluția pe termen mediu a economiei. 2. Recenzia literaturii de specialitate cu privire la efectele introducerii /creșterii salariului minim Dacă primele studii de specialitate au fost interesate numai de legătura dintre salariul minim și ocupare, literatura s-a îmbogăţit treptat pe măsură ce au fost cercetate şi alte corelaţii, precum cele cu sectorul informal al pieţei muncii, cu inegalitatea salariilor şi a veniturilor, inflaţia și competitivitatea firmelor. În cadrul acestui studiu, am realizat o grupare a rezultatelor din literatura de specialitate în funcţie de problematica studiată. Relația salariu minim-ocupare Primele estimări econometrice privind impactul salariului minim asupra ocupării au evidențiat, precum Schaafsma şi Walsh(1983), că salariul minim are un impact negativ asupra ocupării şi forţei de muncă pentru toate grupele de vârstă incluse în cadrul studiului. Ȋ n general, persoanele tinere şi cele slab calificate sunt cele mai afectate de majorarea 6