PROCESUL DE EVALUARE DIN PERSPECTIVA CANDIDAȚILOR soane, cu care candidatul nu comunică sau care au decedat deja, iar instituțiile statului nu sunt în drept să elibereze informațiile respective, căci nu se referă la persoana candidatului; − 50% – solicitarea actelor și informațiilor despre alte persoane, de la care candidatul nu își permite să le solicite în virtutea naturii relației specifice cu respectivele persoane (spre exemplu, partenerul de care a divorțat, o rudă cu care este certat sau care este plecată peste hotare etc.). − „Mi s-a cerut să prezint documente care certifică cheltuielile suportate pentru construcția casei, în condițiile în care am construit-o timp de 8 ani!” −„A trebuit să prezint fotografia foișorului din curtea casei de la țară. Nu-i dificil de prezentat, dar e ridicol.” − „Mi s-a spus să prezint acte pe anumite bunuri imobile care i-au aparținut soției mele cu mulți ani înainte de a ne cunoaște și a ne căsători.” În toate 100% din cazuri în care candidații s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a prezenta actele și informațiile solicitate, aceștia au explicat Comisiei Pre-vetting că sunt limitați în posibilitatea de a prezenta actele și informațiile din motive independente de voința lor. În toate cele 100% când au făcut-o, candidații au sugerat Comisiei să interpeleze direct informația și actele respective de la deținători, căci este înzestrată prin lege să obțină orice informații de la orice persoane, inclusiv informațiile prezentarea cărora nu depinde de voința candidatului. Potrivit candidaților, doar în jumătate din cazuri(50%) Comisia a interpelat aceste acte și informații. În cazul a 92% din candidații chestionați de la care Comisia a solicitat acte și informații pe care candidații nu le dețineau și nu le puteau obține, Comisia a reținut ulterior în deciziile sale faptul că ei nu au reușit să înlăture dubiile serioase cu privire la întrunirea criteriilor de evaluare, chiar dacă obținerea informației/ actelor respective nu a depins de ei. − „Mi s-au cerut actele unui proces penal gestionat de mine cândva, care se aflau deja în materialele evaluării mele, ca urmare a solicitării Comisiei de la procuratură.” − „Comisia a solicitat informația despre veniturile foștilor socri cu care în prezent nu mai comunic, deoarece m-am recăsătorit.” −„Comisia a considerat că trebuie să prezint acte despre un camion de la o persoană care i-a vândut în anul 2018 soțului meu acest camion fabricat în 1997; mi-a cerut acte de la soțul meu din perioada în care noi nu ne cunoșteam, de când el era încă student și a plecat în SUA cu Work&Travel.” −„Mi s-a spus să aduc dovezi că tata, din 2016 când venea în țară de peste hotare, avea la el 5-6 mii de euro, în contextul în care legislația permite introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a sumelor de până la 10.000 euro fără declarare.” Printre informațiile și actele dificile, imposibil de obținut sau greu de înțeles pentru candidați, solicitate de Comisia Pre-vetting, candidații chestionați au oferit următoarele exemple: − „Comisia a solicitat prezentarea actelor deținute de ASP, pe care eu nu le dețineam, dar a refuzat să le interpeleze direct de la ASP, iar apoi a reținut în decizie, în detrimentul meu, lipsa acestor acte.” −„Dovada legalității banilor obținuți de tatăl meu pe parcursul vieții sale.” − „Prezentarea informațiilor legate de locul de muncă al mamei concubinei, care locuiește și muncește în Republica Elenă.” − „Prezentarea informației referitoare la data, timpul și locul începutului relațiilor de concubinaj ale mele cu concubina!!!” −„Mi s-au solicitat acte pe care nu le păstrez de obicei.” − „Mi s-au solicitat informații despre pensia soacrei mele, codul personal al fostului cumnat, sursa veniturilor unei SRL de la care am împrumutat o sumă de bani, să prezint documente confirmative că am primit plăți sociale în 2020(indemnizații pentru copil) și să explic scopul acestora.” − „Comisia m-a întrebat în ce an și la ce preț a vândut mama terenurile agricole și care era atunci valoarea cadastrală a acestor terenuri. Mama e decedată din 2017.” − „Comisia a solicitat acte legate de tranzacțiile părinților mei cu 22 de ani în urmă, când aveam vârsta de doar 12 ani. Or, eu am devenit judecător peste 17 ani după momentul la care se referă întrebarea Comisiei.” − „Comisia a solicitat lista invitaților la nunta mea, IDNP-ul, adresele de la domiciliu și sumele donate de fiecare invitat la nuntă.” −„Comisia mi-a cerut informații despre alte persoane, deținute de instituțiile din altă țară.” − „Mi s-au solicitat înscrisuri și note de evidență perfectate de mama mea cu circa 7-15 ani în urmă, în condițiile în care aceasta activa în bază de patentă și nu era obligată să țină o asemenea evidență scrisă, iar în prezent, starea sănătății ei este precară și nu pot afla de la ea aceste informații.” Dintre candidații chestionați, 77% au susținut că nu ar mai fi acceptat să-și înainteze candidatura dacă ar fi știut că în cadrul evaluării neprezentarea de către ei a actelor și informațiilor obținerea cărora nu depinde de ei va fi reținută ca dubiu serios de neîntrunire a criteriilor de evaluare a integrității. 59
Druckschrift
Fazele pre-vettingului : faţa nevăzută a reformei justiţiei
Entstehung
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten