București ȘTEFAN GUGA| INDUSTRIA AUTO, ÎNCOTRO? TENDINŢE GLOBALE, PERSPECTIVE PERIFERICE sărind de patru miliarde de dolari în 2017 (figura 21). Excedentul cu Germania, reprezenta peste 50% din excedentul total, indicând integrarea profundă a industriei de componente auto din România în lanţurile de producţie germane. Întrebarea cheie ţine însă de modalitatea în care are loc această integrare sau, mai exact, în ce măsură această integrare vine la pachet cu o dependenţă economică crescută faţă de pieţe și strategii industriale externe și, implicit, cu limitarea posibilităţilor de dezvoltare în viitor. Într-adevăr, toate datele indică faptul că în România industria de componente auto este alcătuită în cea mai mare parte din activităţi predominant manuale de asamblare a unor piese sau materii prime importate. Chiar dacă au absorbit foarte multă forţă de muncă în ultimii ani, pe termen mediu și lung aceste activităţi nu pot garanta o dezvoltare socioeconomică echilibrată, ele depinzând fundamental de menţinerea cât mai jos a costurilor cu forţa de muncă. De la un punct încolo, creșterea susţinută a costurilor cu forţa de muncă(determinată sau nu de epuizarea rezervelor de forţă de muncă ieftină) nu mai este compatibilă cu acest tip de activităţi industriale, rezultatul fiind fie bloca ­rea dezvoltării socioeconomice, fie tranziţia către activităţi industriale mai complexe și mai puţin dependente de costul redus al forţei de muncă. Viitorul pe termen mediu și lung al industriei auto din România— și, de fapt, al întregii economii— ţine de modalitatea în care va fi tranșată această chestiune. Figura 22. Valoarea adăugată în industria auto(% din cifra de afaceri) 35% 30% 25% 20% 15% 10% 5% 0% 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 Componente Restul industriei Sursa datelor: Eurostat Faptul că activităţile industriale auto din România au un grad de complexitate redus și constau în mare parte în producţia de bunuri intermediare din piese și materii prime importate este desigur vizibil în evoluţia similară a exporturilor(+16% pe an în medie între 2007 și 2017) și importurilor(+11% pe an în medie între 2007 și 2017) de componente auto. Creșterea importurilor de componente nu se justifică prin creșterea activităţii uzinelor de autoturisme, care oricum au un grad de integrare locală destul de ridicat. O explicaţie mai realistă o dă dependenţa industriei de componente auto din România de importurile de materie primă și piese. Acest lucru este vizibil și în evoluţia ponderii valorii adăugate în cifra de afaceri, care a scăzut de la 29,4% în 2008 la 21,9% în 2015 pentru industria de componente(figura 22). Mai simplu spus, deși veniturile din vânzări ale firmelor auto din 22