București ȘTEFAN GUGA| INDUSTRIA AUTO, ÎNCOTRO? TENDINŢE GLOBALE, PERSPECTIVE PERIFERICE cutii de viteze— operaţiuni complexe din punct de vedere tehnologic, care au o amprentă relativ redusă în România. Mai general, poziţia de dependenţă a economiei României nu poate permite în viitorul apropiat dezvoltarea unei pieţe solide pentru mașinile electrice sau pentru tehnologii avansate de conectivitate și autonomie, puterea de cumpărare redusă a populaţiei neputând face faţă prea curând preţurilor mai mari ale acestor produse. Nici digitalizarea lanţului de producţie nu va avea loc în ritmul descris de scenariile privitoare la„uzinele viitorului", din moment ce scăderea conţinutului de muncă manuală în procesele de producţie nu are de ce să fie o prioritate într-o ţară cu costuri salariale foarte reduse. Desigur, schimbările există deja, însă sunt relativ minore: câteva sute de mașini electrice vândute în fiecare an, apariţia în marile orașe a câtorva furnizori de servicii de mobilitate, sau dotarea cu tablete a anumitor lucrători indirect productivi. Mult mai importantă pare tendinţa ca România să devină o locaţie în care se dezvoltă aceste noi tehnologii, efervescenţa activităţii de cercetare-dezvoltare din industria auto euro-peană fiind vizibilă și în România, inclusiv în creșterea sectorului IT. Această evoluţie nu marchează însă depășirea paradigmei asamblării cu costuri salarie reduse, ci, dimpotrivă, doar consolidează statutul de dependenţă al industriei auto din România. Costurile salariale reduse sunt așadar în continuare considerate ca principal avantaj competitiv în atragerea de investiţii auto. Creșterile salariale din ultima perioadă nu au adus decât o reducere minoră a decalajelor salariale în continuare imense între România și ţările occidentale. Sustenabilitatea șubredă a modului în care s-a dezvoltat industria auto din România este deja vizibilă, cel mai clar simptom fiind deficitul de forţă de muncă ieftină. În lipsa unei crize economice majore, această problemă va continua să se acutizeze, mai ales dacă ţinem cont că nici companiile, nici guvernanţii nu par să-și dorească o abordare directă a cauzelor reale. Astfel, ne putem aștepta ca în viitor cercul vicios din prezent să facă dezvoltarea industrială neviabilă din perspectiva prin-cipiilor actuale ale complexit ăţii și costurilor reduse— moment în care asigurarea unui nivel acceptabil al profitabilit ăţii activităţilor de asamblare manuală chiar va deveni incompa­tibilă cu o evoluţie a salariilor suficientă pentru asigurarea necesarului de forţă de muncă. Deși se vorbește foarte mult despre un asemenea scenariu, perspectiva unui blocaj real este încă destul de îndepărtată. Pe de altă parte, după cum am văzut, costurile reduse cu forţa de muncă reprezintă un obstacol semnificativ și cu implicaţii imediate pentru dezvoltarea unei pieţe pentru mașinile electrice sau pentru cele conectate și autonome, precum și pentru avansul tehnologic al producţiei de automobile și componente din România. Din perspectiva oportunităţilor puse astăzi pe masă de evoluţiile tehnologice din industria auto, România nu poate beneficia prea mult și într-un mod sustenabil decât prin depășirea paradigmei low-cost. 50