Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung, vă propune un Newsletter pe subiecte de politică externă și integrare europeană a Republicii Moldova. Newsletter-ul este parte a proiectului comun „Dialoguri de politică externă”. NEWSLETTER BULETIN LUNAR AUGUST 2019 NR.8(162) Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă Newsletter-ul este realizat de Sorina Ștefârță, redactor-coordonator TEMELE EDIȚIEI: 1. Vlad Lupan, analist politic, fost Ambasador al Republicii Moldova la ONU : Atunci când vorbim despre un Occident mai puțin implicat, am face bine să ne uităm în oglindă 2. Editorial de Mădălin Necșuțu, reporter BalkanInsight.com: „Chișinăul, pe nisipurile mișcătoare ale insecurității regionale” 3. Elena Mârzac, directoare a Centrului de Informare și Documentate(CID) NATO în Republica Moldova: „Pentru a ne fortifica securitatea, avem nevoie de un mesaj consolidat și de o societate informată” 4. Opinia expertului. Dionis Cenușa: „Politica externă„echilibrată” a Republicii Moldova, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean” Importante, pe scurt „Sprijinul oferit de UE Republicii Moldova se concentrează pe generarea unor beneficii tangibile pentru cetățenii din întreaga țară. Din momentul investirii Guvernului Sandu, UE a observat voință politică veritabilă de a aborda reforme în domenii ce au un impact direct asupra vieții oamenilor, precum combaterea corupției și reforma electorală”. Declarația îi aparține lui Christian Danielsson, Directorul General pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere din cadrul Comisiei Europene, care a venit la Chișinău pentru a reafirma angajamentul Uniunii Europene de a sprijini reformele inițiate de către actualul Guvern. Christian Danielsson s-a întâlnit cu Prim-ministra Maia Sandu, cu Președintele Igor Dodon și cu Președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi. Totodată, în cadrul unui eveniment public găzduit de Asociația Businessului European, oficialul UE a discutat, cu reprezentanții mediului de afaceri și ai societății civile, despre domeniilecheie ale Acordului de Asociere, despre statul de drept și reforma justiției ca o garanție pentru democrație și pentru dezvoltarea afacerilor, despre avantajele Zonei de Liber Schimb și consolidarea unei economii care să aducă beneficii oamenilor, dar și despre rolul întregii societăți în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Relația pe direcția estică pare să ocupe un loc semnificativ în agenda de toamnă a ministrului moldovean al Afacerilor Externe. La 9 septembrie, Nicu Popescu s-a aflat la Kiev, unde a discutat cu omologul său Vadym Prystaiko despre securizarea frontierei de stat moldo-ucrainene, inclusiv pe segmentul transnistrean; despre facilitarea procedurilor de control la frontieră prin extinderea punctelor de control comun; despre protecția ecologiei râului Nistru, dar și despre liberalizarea transportului auto și a celui aerian. Nicu Popescu a salutat schimbul recent de prizonieri dintre Ucraina și Rusia și a reiterat faptul că Republica Moldova nu recunoaște așa-numitele alegeri organizate recent în Crimeea și Sevastopol. La două zile distanță, pe 11 septembrie, Nicu Popescu s-a aflat la Moscova, unde s-a întreținut cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Pe agenda discuțiilor au figurat subiecte precum intensificarea relațiilor comercial-economice bilaterale; organizarea ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, problemele cu care se confruntă cetățenii moldoveni în lipsa unui acord de protecție socială cu Rusia, prioritatea retragerii trupelor ruse dislocate în regiunea transnistreană și relansarea dialogului privind retragerea și distrugerea munițiilor stocate la Cobasna. „SUA au fost și sunt un susținător în promovarea valorilor și principiilor democratice în Republica Moldova, valorificate prin asistența și expertiza considerabilă oferite de la declararea independenței noastre”, a declarat Prim-ministra Maia Sandu la deschiderea„Zilelor Americii”, care se desfășoară în luna septembrie în diferite localități din țară. Ea a salutat ideea acestui eveniment, menționând că„este o oportunitate excelentă de a afla despre proiectele sprijinite de ani buni de Guvernul SUA, dar și de a cunoaște cultura, istoria și tradițiile poporului american”. La rândul său, Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a remarcat rezultatele tangibile înregistrate de Republica Moldova grație relațiilor bilaterale cu SUA.„De la independența Republicii Moldova, SUA au investit mult pentru a contribui la consolidarea economiei, la lupta împotriva corupției și pentru a spori transparența și responsabilitatea”, a spus ES Hogan. Câte politici externe există astăzi la Chișinău? Sorina Ștefârță Prim-ministra Maia Sandu s-a aflat, săptămâna trecută, în prima sa vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Șefa Executivului de la Chișinău s-a întâlnit cu Vicepreședintele SUA, Mike Pence, cu care a discutat prioritățile-cheie ale cooperării dintre Republica Moldova și Statele Unite, dar și cu alți oficiali americani. Maia Sandu i-a povestit lui Mike Pence despre reformele demarate de Executiv și despre procesul de demontare a fostului regim politic, și a solicitat sprijinul autorităților americane, al FBI și CIA, în investigarea furtului bancar. La fel, a fost rezervat timp pentru întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile și cu moldovenii stabiliți la Washington. Din delegația Republicii Moldova, alături de alți membri ai Guvernului, a făcut parte și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. El a zburat în Statele Unite direct de la Berlin, unde în zilele de 16-17 septembrie a întreprins o vizită de lucru, la invitația omologului său german Heiko Maas. Ca și în cazul altor vizite, din cele puțin peste două luni de când exercită funcția Buletin lunar, Nr. 8(162), august 2019 64, Sciusev str. MD-2012, Chisinau, Republic of Moldova, Tel-Fax:+373 22 21 09 86 Website: www.ape.md E-mail: office@ape.md
Heft
Nr. 8 (162)
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten