AURORA TRIF I Dialogul social în timpul crizei economice Partea I Reforma co-reglementărilor şi politica pieței muncii 1.1 Introducere În influenta lor lucrare asupra modelelor capita– lismului est-european, Bohle şi Greskovits(2012) consideră că România constituie un tip special de societate neo-liberală cu instituții statale slabe, cu un nivel ridicat de centralizare şi de acoperire prin negociere colectivă, precum şi cu o putere de mobilizare sindicală relativ ridicată. Anterior crizei care a debutat în 2008, România a avut un sistem cuprinzător de relații de muncă, cu un grad ridicat de răspândire a procesului de negociere colectivă la nivel naţional, sectorial şi pe unitate; sistemul le– gislativ susținea dezvoltarea consultărilor şi a nego­cierilor bi- şi tripartite, între sindicate, angajatori şi autoritățile guvernamentale(Trif, 2010). Totuși, gu­vernul a schimbat radical acest sistem după criză, în ciuda opoziţiei manifestate de către sindicate şi de cele mai importante asociaţii patronale(Ciutacu, 2012). Modificările legislative au condus la anularea drep­turilor fundamentale ale sindicatelor la negociere colectivă, subminând dreptul de a constitui sindi­cate şi de a trece la acţiune sindicală. În consecinţă, contractele colective inter-sectoriale au încetat să existe şi s-au încheiat foarte puţine contracte colec­tive pe grup de unităţi după adoptarea, în 2011, a noii legislații privind relaţiile de muncă. Guvernarea de centru-dreapta a folosit criza ca pretext pentru a reforma sistemul relaţiilor de muncă, beneficiind de sprijinul„Troicăi” alcătuită din Uniunea Europeană (UE), Fondul Monetar Internaţional(FMI) şi Banca Centrală Europeană(BCE). 1.2 Negocierea colectivă înainte de criza din 2008 Înainte de 2008, România a avut o legislaţie a muncii relativ protecționistă, cu un nivel ridicat de centralizare şi de acoperire prin negociere colectivă (Bohle şi Greskovits, 2012; Trif, 2008). Sistemul le– gislativ românesc este influențat de către Codul Civil Napoleonian, de sorginte franceză. Legislaţia post­decembristă a acordat partenerilor sociali dreptul de a purta negocieri colective şi a permis sindicate­lor să organizeze greve(Hayter et al., 2013). Con­tractele colective de muncă se puteau încheia la nivel naţional, sectorial(sau alte sub-diviziuni) şi de organizaţie. Ca prevedere comparabilă doar cu cea din Slovenia, dintre noile state membre UE, exista o extindere automată a contractelor colective pentru a se aplica tuturor angajaţilor de la nivelul respectiv de negociere, conform principiului„erga omnes”. În România, toţi angajaţii erau acoperiţi de contractul colectiv de muncă unic la nivel national înainte de criza din 2008. În plus, angajaţilor le erau opozabile clauzele de la nivel de domeniu de activitate în 20 din cele 32 de ramuri eligibile pentru negociere colectivă. Contractele colective existau în principalele sec­toare industriale, ca industria extractivă, sectorul metalurgic, electrocasnice, industria textilă şi de prelucrare a lemnului(Preda, 2006: 13). Contrac– tele colective încheiate la nivel naţional şi sectoriale stabileau termenii şi condiţiile minimale de muncă. Astfel, acestea erau utilizate ca standarde minime în negocierea contractelor colective de muncă la nivel de companie, în organizaţiile sindicalizate. Totuşi, respectarea clauzelor contractelor colective(şi a legislaţiei muncii) s-a dovedit dificil de realizat, în special pentru angajaţii cu salarii mici(Trif, 2008). Legislaţia română le impune angajatorilor obligaţia de a iniţia anual negocierile colective în cadrul oricărei organizaţii cu peste 20 de angajaţi(Hayter et al., 2013). În marile companii sindicalizate, salari­ile, beneficiile sociale, zilele de concediu şi condiţiile de muncă sunt în general negociate de sindicat, de patronat şi, uneori, de autorităţile statului. Spre deosebire de Slovenia şi de Slovacia, în România cel mai important nivel de stabilire a termenilor şi condiţiilor de muncă era cel al companiei, chiar şi înainte de criză(Carley et al., 2007). Procesul de aderare la UE a produs modificări le– gislative care au influenţat negocierile colective. Pentru a armoniza prevederile din Codul Muncii cu acquis-ul social comunitar, s-au limitat restricţiile asupra încheierii contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată în statele care aveau 1