FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG FAZELE PRE-VETTINGULUI: FAȚA NEVĂZUTĂ A REFORMEI JUSTIȚIEI dintele ședinței, judecător Ion Malanciuc, Judecători Oxana Parfeni, Aliona Donos „Semnătura pe un document nu reprezintă un scop în sine. Semnătura, în mod normal, este necesară pentru a se atesta că documentul provine de la persoana/autoritatea anume menționată în conținut, după cum și prin ea se verifică, în mod normal, că autorul documentului are împuternicirile de a întocmi documentul respectiv. Problema falsificării semnăturii se pune în discuție atunci când există dubii că documentul este semnat nu de persoana menționată ca fiind autorul acesteia. Raportat la cazul dedus judecării, Completul special al CSJ relevă odată în plus că prevederile Codului administrativ se aplică în măsura în care nu contravin spiritului Legii 26/2022. Activitatea Comisiei independente de evaluare este plenar reglementată de Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu Legea 26/2022, inclusiv și modalitatea de adoptare și semnare a unor decizii. Evident că art.121 din Codul administrativ în acest sens este inaplicabil, iar prevederile din Regulamentul citat supra nu prevăd nici o condiție de formă pentru semnătura de pe decizie, precum și eventuale consecințe în caz de nerespectare a acelei forme care nu e prevăzută. Ținând cont de specificul modului desfășurării activității Comisiei, inclusiv a faptului că ședințele pot fi organizate online, fără ca membrii să fie prezenți în țară, ei au libertatea deplină de a decide în ce mod urmează a fi semnat actul care reprezintă rezultatul materializat al voinței lor: fie prin semnătură olografă, fie prin semnătură electronică, fie prin semnătură faximilă, fie printr-un mesaj electronic de exprimare a faptului că prin acesta se semnează actul, fie prin amplasarea unei semnături sub formă de cruce etc.” 9.5 Umilințe și tratament degradant al candidaților și membrilor familiilor lor de către Comisia Pre-vetting Procedura de evaluare a candidaților în fața Comisiei Prevetting a presupus uneori umilirea publică a candidaților și a rudelor acestora, fapt care a nemulțumit nu doar candidații, dar și opinia publică. Din toți candidații care nu au promovat evaluarea și au răspuns la chestionare, 73% s-au simțit umiliți, jigniți, înjosiți, iar 80% au afirmat că s-au simțit discriminați, hărțuiți sau victimizați. 235 Unii candidați au fost puși în situația să probeze Comisiei că au putut să se întrețină financiar, deși Comisia constata că aceștia au un stil de viață umil și modest. în condițiile în care ea nu suporta alte cheltuieli în afară de strictul necesar. Dosarul nr. 3-18/23, reclamanta – Marina Russu, Decizie din 29 ianuarie 2024, Completul de judecată special, instituit în cadrul CSJ, pentru examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, în componența: Președintele ședinței, judecător Ion Malanciuc, Judecători Oxana Parfeni, Aliona Donos 236 „O putere judiciară independentă nu există fără un judecător independent. Un judecător este independent doar dacă îi sunt asigurate toate cele trei elemente ale acesteia(independenței): instituțională, funcțională și financiară. Independența financiară a unui judecător presupune faptul că statul prin politica de salarizare îi asigură un trai decent, ca el(judecătorul) să aibă acces la toate comoditățile elementare de viață: hrană, îmbrăcăminte, loc de trai, oricât de modest ar fi, un mijloc de transport, chiar dacă nu unul de lux, posibilitatea să meargă la odihnă, oricât de modestă ar fi etc. Conceptul de„independență financiară a unui judecător” este de o valoare cu mult peste„minimul de existență”. Poziția Comisiei independente de evaluare precum că statul Republica Moldova, prin politica sa de salarizare, nu este în stare să-i asigure unui judecător, chiar dacă se află într-un concediu de îngrijire a copilului, un„minim de existență” nemaivorbind de un trai decent, este echivalentă cu un act de constatare a faptului că Republica Moldova este un stat falit. Evident că Completul de judecată special nu poate accepta această abordare și, în viziunea sa, nu este absolut deloc corect să impui un judecător să se justifice că plățile ce-i sunt oferite de stat sunt destule pentru a i se asigura „minimul de existență”. E de bun simț să fie acceptat de principiu că plățile oferite de stat judecătorului sunt destule pentru a-i asigura cel puțin un „minim de existență”, fără a-l impune să mai demonstreze altceva. Completul de judecată special acceptă că, atunci când pe lângă cele absolut necesare pentru viață(hrană, îmbrăcăminte etc), un judecător își procură și alte utilități(bunuri, servicii), e justificat ca la calcularea prezumtivă a cheltuielilor să se ia în considerație și acel„minim de viață” după formula: „minimul de viață”+ utilitățile, pentru a putea verifica dacă plățile din partea statului justifică cheltuielile judecătorului. Însă, în situația în care nu există date că judecătorul a avut alte cheltuieli în afară de cele absolut necesare și minime, iar în cazul Marinei Rusu nu s-a stabilit contrariul, în opinia Completului de judecată special este incorect de a-l supune pe judecător unei stări absolut ingrate de a încerca să demonstreze că modul lui de viață îi permite să se întrețină din plățile pe care le oferă statul. Necătând la cele relatate supra, Completul de judecată special reține că, Marina Rusu, deși se afla într-o stare destul de jenantă, a încercat să-și justifice veniturile în perioada în care se afla în concediul de îngrijire a copilului. Inclusiv, a făcut trimitere la îndemnizația de îngrijire a copilului, la salariul pe care l-a avut soțul în perioada de referință, care deși era unul destul de modest, dar oricum reprezenta un surplus la plățile sociale acordate de stat.” STUDIU DE CAZ 34. Candidata Marina Russu, mamă a șase copii, impusă să demonstreze că se poate întreține din plățile pe care le oferă statul Candidata la funcția de membru al CSM, Marina Russu, judecătoare, care este mamă a deja șapte copii, nu a trecut evaluarea inclusiv din motivul că Comisia nu a considerat că salariul său de judecător a fost insuficient ca să-și poată întreține copiii. CSJ a constatat că această candidată a fost pusă în situația jenantă de a demonstra că salariul și plățile sociale acordate de stat au fost suficiente pentru întreținere, Procedura de evaluare a candidaților în fața Comisiei Prevetting a presupus uneori umilirea publică a rudelor acestora. STUDIU DE CAZ 35. Părinții candidatului Ion Chirtoacă, muncă neoficială de peste hotare a părinților pentru a-și întreține fiul în perioada studenției considerată dubiu serios de lipsă a integrității fiului În condițiile sărăciei generalizate a Republicii Moldova, marea majoritate 235 Pentru mai multe detalii, a se vedea secțiunea 7.6 a studiului. 236 https://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=73513 84
Druckschrift
Fazele pre-vettingului : faţa nevăzută a reformei justiţiei
Entstehung
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten