Confruntată cu război și instabilitate la granițele sale de est(Ucraina, sub asediu militar, Georgia, cu o democrație în regres și cu teritorii sub ocupație rusă, Belarus, anexă a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Armenia și Azerbaidjan, concentrate pe soluționarea propriilor probleme și dileme de securitate), Uniunea Europeană avea o singură opțiune geostrategică: păstrarea Ucrainei și a Republicii Moldova pe orbita europeană prin extinderea mecanismelor de stabilizare sub forma asistenței pentru dezvoltare economică și socială – în cazul Republicii Moldova, cu România în postura de catalizator asumat. Deloc de neglijat, procesul de aderare la Uniunea Europeană a Chișinăului ar întări nu doar securitatea și stabilitatea la frontiera estică a Uniunii, dar ar avea potențialul de a transforma într-o manieră pozitivă și rolul și statutul României în calitate de actor responsabil, care și-a asumat o politică externă adaptată provocărilor și contextului actual. Pentru ca acest lucru să devină realitate însă, este în sarcina autorităților de la București să analizeze, să evalueze, să înțeleagă și să își asume pe deplin acest rol de contribuitor la securitatea regională – în special prin intermediul relației speciale pe care o are cu Chișinăul. Prietenie asimetrică. O evaluare critică a relației dintre România și Republica Moldova 5
Buch
Prietenie asimetrică : o evaluare critică a relației dintre România și Republica Moldovaa
Entstehung
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten