rămas similare: sprijinirea reabilitării infrastructurii civile și susținerea inițiativelor menite să consolideze activitatea economică la nivel local. Republica Moldova a fost inclusă printre„țările prioritare” în cadrul Programului Strategic Multianual pentru Cooperare pentru Dezvoltare și Asistență Umanitară în perioada 2024-2027. Rapoartele Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare(RoAID) confirmă că Republica Moldova a rămas pentru România prioritate strategică în ultimii cinci ani. Pentru anul 2022, raportul menționează un sprijin financiar bugetar direct în sumă de 50 milioane RON pentru Republica Moldova. Raportul anual al RoAID pe 2023 arată că, în perioada 2020-2023, la nivel de interacțiuni bilaterale, Republica Moldova a beneficiat, în total, de asistență financiară nerambursabilă în valoare de 4.030.457,59 RON. În anul 2024, asistența financiară prin aceeași instituție a atins cifra de 1.808.506 RON. În general, asistența tehnică și financiară a vizat transformări concrete, de cele mai multe ori la nivel local, ori proiecte de infrastructură comună(securitate energetică, poduri, puncte de trecere vamală, renovare de școli, grădinițe sau centre culturale) sau de facilitare a programelor care să încurajeze inițiativa locală. O mare provocare pentru ambele guverne a fost evitarea dublei finanțări a acelorași proiecte, la care și-au arătat disponibilitatea de a contribui diferiți donatori. Republicii Moldova i s-a făcut loc în proiecte de infrastructură importante, care vor contribui la reconstrucția post-război a Ucrainei și îi vor consolida capacitatea de a se apăra: proiecte legate de infrastructura de transport și tranzit, poduri, spații de depozitare, proiecte de infrastructură energetică și economică, conectare la diferite inițiative regionale și de dezvoltare. O altă platformă de cooperare internațională unde România joacă un rol important este Inițiativa celor Trei Mări(3SI). Într-adevăr, România a avut un rol esențial în consolidarea sa, prin găzduirea summiturilor din 2018 și 2023 și prin sprijinul oferit extinderii formatului pentru a include Republica Moldova și Ucraina. Sub administrația președintelui Klaus Iohannis, Bucureștiul a promovat o diplomație orientată spre interconectare strategică – în domeniile energiei, transporturilor și digitalizării –, transformând România într-un facilitator între estul și centrul Europei. Prin sprijinul acordat Moldovei pentru obținerea statutului de țară asociată, România a demonstrat că inițiativa poate servi nu doar obiective economice, ci și geopolitice, contribuind la apropierea vecinătății estice de infrastructura și investițiile europene. În domeniul integrării europene, în perioada 2022-2025, asistența a fost organizată în jurul a două obiective specifice: întărirea capacității instituționale a Republicii Moldova în vederea aderării la UE, adică a acelor instituții publice implicate în procesul tehnic de ajustare a realităților moldovenești la cele europene, și combaterea unor consecințe ale războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei, cu accent pe partea de asistență umanitară. Agresiunea rusă împotriva Ucrainei a mobilizat discursul instituțional, oferindu-i mai mult pragmatism, chiar mai pronunțat decât în perioada pandemiei. România pare să își fi asumat la nivel de instituții un rol mai mare și mai activ de susținere efectivă. O provocare rămâne recuperarea pozițiilor pierdute din cauza comunicării strategice ineficiente. Altfel, toate aceste investiții românești în securitatea Republicii Moldova, mai ales economică, socială, de dezvoltare, culturală și informațională, nu vor avea rezultatele scontate. Trăgând linie, după 2022, între București și Chișinău a fost organizat un amplu exercițiu de solidaritate strategică, relația bilaterală îndepărtându-se, cel puțin parțial, de legătura în mod tradițional dominată de un paternalism îmbrățișat de ambele părți prin sintagme precum„frații noștri de peste Prut” sau„datorie morală”. Acest paternalism a fost adesea o încercare nereușită de a armoniza discursul politic cu acțiunea concretă față de locuitorii din stânga Prutului. Bucureștiul și-a exprimat solidaritatea în momente de criză, așteptând în schimb recunoașterea unui drept de tutelă simbolică, în timp ce Chișinăul invoca o datorie morală a României de a-și asuma cu maturitate consecințele istorice ale retragerii din 1940 și urmările proclamării independenței din 1991. Această ambiguitate a alimentat tensiuni recurente, mai ales în perioadele electorale când lideri moldoveni precum Vladimir Voronin sau Igor Dodon au promovat un discurs suveranist, prezentând statalitatea Republicii Moldova drept o valoare ce trebuie apărată de„pretențiile” României și mizând pe relația strategică cu Federația Rusă, în pofida prezenței militare ruse în Transnistria. De cealaltă parte, unioniștii au susținut că aderarea la Uniunea Europeană poate fi realizată doar prin unirea cu România – o viziune pro-europeană, dar cu o metodologie diferită, care respinge influența Rusiei și leagă integrarea de refacerea unității naționale. Prietenie asimetrică. O evaluare critică a relației dintre România și Republica Moldova 7