SILVIU MIHAI| ROMÂNIA: REFUGIAȚI ÎNTR-O ȚARĂ DE EMIGRANȚI? În ziua când premierul maghiar Viktor Orbán a dat ordin să fie închisă granița sudică cu Serbia, doi refugiați afgani căutau cu disperare o breșă în gardul ghimpat. Călătoria pe ruta balcanică fusese grea și istovitoare, banii câștigați cu mare efort în Istanbul aproape se terminaseră. De fapt, ar fi vrut să ajungă în Germania, trecând prin Ungaria, iar acum – ce ghinion! «Ar fi trebuit să vă grăbiți!», le-a reproșat celor doi un prieten ce reușise deja să ajungă la destinație, în acea zi fatidică de 15 sepembrie 2015. Noi vești neliniștitoare soseau pe telefonul mobil, de la alți compatrioți ajunși prea târziu; în mesaje, se spunea: gardul ghimpat al ungurilor e ermetic, peste tot sunt polițiști și soldați în uniformă. Însă undeva, în depărtare, gardul părea să dispară și nici țipenie de polițist nu se vedea. Astfel că cei doi naufragiați au luat-o rapid la picior, poate câteva sute de metri, până când, deodată, s-au pomenit cu cinci bărbați în uniformă de camuflaj în fața lor.«Poliția Română de Frontieră – rămâneți pe loc!», a strigat unul din ei în engleză. Cei doi afgani s-au frecat la ochi, neîncrezători, iar când au priceput că se rătăciseră și că ajunseseră într-adevăr în Româna, au început să plângă. Ce-ar putea căuta așadar azilanții într-o astfel de țară, din care pleacă până și propriii cetățeni, se întreabă retoric comentatorii în presa bucureșteană. Într-adevăr, în ultimii ani, numărul cererilor de azil depuse în România a rămas constant sub 2.000 pe an(v. caseta cu cifre). Această situație îngreunează formarea unei opinii, articularea unei poziții clare și desfășurarea unei dezbateri de principiu asupra chestiunii refugiaților, căci starea actuală conferă întregii discuții un caracter ipotetic și contrafactual. În percepția publică, problema refugiaților rămâne una vest-europeană, în ciuda relatărilor intense din presă. Să nu ne punem rău cu UE Nu putem decât specula cum ar reacționa majoritatea românilor, dacă țara s-ar vedea la un moment dat cu adevărat confruntată cu o creștere masivă a numărului de refugiați. Puținele sondaje din ultimele luni creionează o reacție mixtă pe această temă. Azilanți? Pauză! Știrea despre cei doi frați plângând s-a răspândit ca fulgerul în mass media bucureșteană. Zile la rând, cazul a fost discutat în articole de fond și în talk show-uri – nu fără o doză bună de autoironie balcanică. Căci reacția spontană a celor doi refugiați se potrivește de minune cu unul din locurile comune, de factură tragi-comică, invocate de români în aproape orice discuție la o bere: mulți consideră situația din țară de-a dreptul de plâns. Într-adevăr, în ultimii ani, aproape trei milioane de români și-au părăsit țara, pentru a munci în Europa Occidentală, și nu s-au întors decât rareori, nici măcar în toiul crizei economice. Cauzele princicpale ale fenomenului sunt considerate a fi sărăcia și lipsa de perspective, nivelul foarte scăzut al salariului minim și al celui mediu (echivalent cu 230, resp. 420 de euro lunar), infrastructura slabă a multor regiuni ce nu și-au mai revenit după închiderea fostelor fabrici socialiste de stat, precum și instituțiile disfuncționale și larg răspândita corupție. Nu se întrevăd azilanți la orizont Numărul cererilor de azil înregistrate la autoritățile române și principalele țări de proveniență ale azilanților: 2011 – 553 2012 – 1.457(Algeria, Maroc, Afganistan, Pakistan) 2013 – 1.495 2014 – 1.585(Siria, Afganistan, Irak, Iran) 2015 – 1.266(Siria, Irak, Afganistan) Rata medie de acordare a azilului: 47%(spre comparație – Germania: 42%, Suedia: 77%, Grecia: 15%, Ungaria: 9%, Bulgaria: 94%, media în UE: 45%). Numărul azilanților ce urmează a fi relocați din Grecia și Italia în România, conform cotelor stabilite în septembrie 2015: 4.837(6.351, dacă participă și Ungaria). 1