SILVIU MIHAI| ROMÂNIA: REFUGIAȚI ÎNTR-O ȚARĂ DE EMIGRANȚI? Nu lipsesc nici în România resentimentele islamofobe, dar, spre deosebire de statele grupului de la Visegrád, românii par să înțeleagă că țara lor trebuie să dea dovadă de solidaritate, ca membru al UE. În plus, majoritatea populației și mediul politic se tem de o izolare a țării, dacă se promovează o atitutinde consecvent ă de refuz. Tocmai de aceea, președintele Klaus Johannis și aproape toate partidele reprezentate în parlament au avut până acum o atitudine preponderent reținută. Singurul moment când exprimarea unei poziții clare nu a mai putut fi evitată a fost în septembrie 2015, când în Consiliul UE s-a votat redistribuirea unui număr de refugiați în cadrul comunității statelor membre. Poziționarea precaută a celor mai mulți politicieni români față de sistemul cotelor obligatorii e controversată printre mulți comentatori, nu în ultimul rând fiindcă în Europa de Vest e interpretată pars pro toto ca o respingere de principiu a refugiaților. S-a discutat mult în presă despre motivele acestei poziționări, însă președintele și reprezentanții guvernului au evitat până acum să dea un răspuns clar. E foarte probabil ca această atitudine să fie dictată de faptul că, în acest moment, nici o poziționare clară«pro», nici una clară«contra» n-ar fi prea populare. Convingerea larg răspândită că refugiații sunt o problemă ce nu-i privește aproape deloc pe români se află în contradicție cu interesul profund pentru menținerea solidarității la nivelul actual în cadrul UE, ba chiar pentru adâncirea integrării europene. Având o populație preponderent euro-entuziastă, România se deosebește profund de țări precum Ungaria sau Polonia, unde o parte a populației e pregătită să accepte o dispută sau chiar o ruptură cu Bruxelles-ul. Geografie, sărăcie și Schengen Cel puțin trei factori explică de ce România n-a devenit până acum nici destinație, nici țară de tranzit pentru refugiați. Primul este situarea geografică: în călătoria din Turcia până în Germania, o rută trecând prin România ar fi un ocol. Ruta prin țările Balcanilor Vestici este mult mai scurtă, iar orice aplicație cartografică îți arată asta în decurs de câteva secunde, direct pe ecranul telefonului. În plus, starea încă precară a infrastructurii șoselelor din România ar lungi sensibil timpul necesar călătoriei. Autostrada ce ar trebui să traverseze Carpații, legând Bucureștiul de Budapesta, deși planificată de decenii, încă se lasă așteptată. Al doilea factor este cel social-economic: până de curând, azilanții primeau, pe lângă un loc de cazare într-un centru pentru refugiați, cîte 0,80 de euro pe zi pentru hrană și necesarul cotidian. Rezultă un total de 24 de euro lunar, ceea ce corespunde zilnic, la nivelul actual al prețurilor, fie unui kilogram pâine, fie unei franzele obișnuite și unei cantități de 200 de grame de brânză din sortimentul cel mai ieftin, fie prețului a două bilete de călătorie pentru transportul în comun. Această sumă lunară este doar puțin sub nivelul venitului minim garantat de stat cetățenilor români aflați în șomaj pe termen lung sau în incapacitate de muncă, dar mult prea mică pentru a asigura o viață demnă și participarea la viața socială. O nouă reglementare, adoptată la mijlocul lunii ianuarie a anului curent, a adus câteva ameliorări solicitate de Comisia UE, pentru a adapta legislația românească la standardele minime europene. Printre altele, statul va suporta acum și cheltuielile cu chiria, pentru a asigura o integrare mai bună a refugiaților. Diurna pentru alimente a fost mărită la echivalentul a 2,20 euro, la care se adaugă sume forfetare pentru îmbrăcăminte. Actualele sume destinate refugiaților sunt astfel mai mari decât cele acordate cetățenilor ce beneficiază de ajutor social, însă, chiar și după noile reglementări, azilanții sunt nevoiți să se bazeze în practică pe sprijinul societății civile, tot așa cum straturile sociale precare din societatea românească se bizuie mai degrabă pe cercul extins al familiei și al prietenilor, decât să se lupte cu birocrația pentru o pâine. În plus, în primul an, azilanților le este interzis în continuare să presteze orice fel de muncă sau activitate economică independentă. Accesul gratuit la serviciile medicale este asigurat doar în cazuri de urgență. Și în ce privește integrarea, organizațiile ce acordă ajutor benevol joacă un rol mult mai important decât instituțiile statului. Printre aceste organizații se numără și ONG-uri înființate de refugiați, cu scopul sprijinirii refugiaților. Astfel, Asociația Femeilor Refugiate încearcă să se implice în rezolvarea problemelor specifice ale acestui grup social și totodată să semnaleze o prezență marcantă în spațiul public. 2