MATTHIAS JOBELIUS, VICTORIA STOICIU| MITUL„TURISMUL UI SOCIAL” După calculele O ciului European de Statistică, 42% dintre români trăiesc sub amenințarea sărăciei sau a excluziunii sociale. În cadrul Eurobarometru lui, 58% dintre românii chestionați și-au descris situația nanciară drept precară(media în UE: 35%). Sistemele de protecție socială nu pot contrabalansa această situație. Sistemul public de sănătate, de exemplu, este sub nanțat, ine cient și totodată marcat de corupție. Dintre toate statele UE, România are cele mai mici cheltuieli bugetare în sistemul public de sănătate, se a ă pe penultimul loc la speranța de viață și tot aici se consemnează cea mai înaltă rată a mortalității infantile. Toate aceste condiții sociale și economice precare, în comparație cu media europeană, duc la plecarea multor români în străinătate, în căutarea unor perspective ocupaționale mai bune și a unor venituri mai mari. În acest sens, motivația este aceeași pentru oamenii cu cali cări reduse și cei cu studii superioare, pentru cei cu salarii scăzute și cei cu venituri mai bune. Prin urmare, românii care își părăsesc țara nu sunt„emigranți mânați de sărăcie”, ci persoane care, pe bună dreptate, se simt îndreptățite să considere că, în condiții economice și sociale mai bune, își pot pune mai bine în valoare capacitățile și cali cările. În acest sens, acești oameni fac uz de dreptul lor, ca cetățeni ai UE, de a se stabili și a munci în altă țară a UE. Italia și Spania – cele mai importante țări de destinație; Germania devine mai atrăgătoare Din anul 2001, Italia și Spania sunt de departe cele mai importante țări de destinație pentru emigranții români. Împreună, cele două țări absorb anual între 60 și 80 de procente din totalul de emigranți români. Tabelul 1: numărul de cetățeni români în țările de destinație cele mai importante – Spania, Italia și Germania Anul Spania Italia Germania 1.000.000 Italia 800.000 Spania (iunie) (oct.) Surse: pentru Spania, 2002-2006: Instituto Nacional de Estadisticas, www.ine.es, 2007-2013: Ministerio de Empleo y Seguridad Social, http://extranjeros.empleo.gob.es; Italia: Dossier Immigrazzione, www.caritas.it; Germania: Statistisches Bundesamt, Bundesministerium für Arbeit und Soziales. Gradul înalt de atractivitate a acestor țări este dat de înrudirea lingvistică, precum și de reţelele și comunitățile mari ale diasporei românești, deja existente aici. Germania se a ă într-adevăr pe locul trei în topul preferințelor emigranților români, însă la o distanță apreciabilă în urma Spaniei și Italiei, după cum arată tabelul 1. Tabelul și diagrama alăturată ilustrează totodată faptul că Germania devine mai atrăgătoare ca țară 600.000 400.000 200.000 Germania 0 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 de imigrație pentru cetățenii români. Numărul românilor trăitori în Germania s-a dublat din 2010 încoace; în octombrie 2013, cifra totală se ridica la 262.047 de persoane. În statisticile germane nu se consemnează câte dintre acestea fac parte din minoritatea romilor. 3
Druckschrift
Mitul "turismului social" : migraţia cetăţenilor români către Germania şi alte state membre ale UE
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten