ADECVAREA PRESTAȚIILOR SOCIALE, ACOPERIREA LOR ŞI EFICIENŢA REDUCERII SĂRĂCIEI 2 ADECVAREA PRESTAŢIILOR SOCIALE, ACOPERIREA LOR ŞI EFICIENŢA REDUCERII SĂRĂCIEI Pentru a evalua impactul transferurilor sociale asupra inegali tăţilor şi bunăstării sociale, folosim doi indicatori convenționali: adecvarea prestațiilor sociale, măsurată faţă de pragul sărăciei relative monetare(metodologia Eurostat) şi de salariul minim, şi eficienţa reducerii sărăciei relative, măsurată ca pondere a persoanelor care trăiesc în gospodării aflate sub pragul sărăciei pe baza veniturilor din activități economice, din pensii şi din surse private( rata sărăciei înaintea transferurilor sociale) dar care, cu toate acestea, evită sărăcia deoarece primesc prestații sociale ( rata sărăciei după transferurile sociale). În plus, pentru a estima gradul de acoperire a prestațiilor, am urmărit evoluţia numărului beneficiarilor în relaţie cu evoluţia ratei sărăciei. Adecvarea prestațiilor sociale s-a înrăutăţit, pe măsură ce, între 2008 şi 2020, diferenţa dintre salariul minim net şi indicatorul social de referinţă naţional(ISR) a continuat să se lărgească. În 2020, ISR acoperă doar 37% din salariul minim net şi 66% din pragul sărăciei monetare relative pentru 2018. Venitul minim garantat a rămas aproape neschimbat după integrarea în UE, în timp ce pensia minimă socială garantată pentru cei care se califică la pensie pentru limită de vârstă sau pensie de invaliditate în sistemul public a crescut moderat, dar continuă să rămână sub ISR( Figura 4). Figura 4 Evoluția Indicatorului Social de R eferință(ISR) în relație cu salariul minim net, pragul sărăciei, venitul minim garantat și pensia socială minimă 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 Pragul sărăciei pentru o persoană/lună Pensia socială minimă garantată VMG pentru o persoană/lună Indexul Social de Referință Național Salariu minim net(fără persoane în întreținere) Sursa: Tempo online(pragul sărăciei), Ministerul Muncii și Protecției Sociale(salariu minim, index social de referință, venit minim garantat- VMG). Graficul autorilor. Dat fiind faptul că statisticile oferite de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale informează doar despre numărul familiilor care primesc ajutor social în baza legii venitului minim garantat (VMG) sau alocații de susținere(ASF), dar nu indică numărul persoanelor care compun acele familii şi nici nu dezagregă datele în funcţie de structura familiei, indicatorii acoperirii pot fi doar estimați, calcularea lor necesitând date detaliate la nivel de gospodărie similare celor din ancheta EU-SILC realizată în România de către Institutul Național de Statistică. Aceste date nu ne stau la dispoziție. Prin urmare, în baza datelor publice existente, putem remarca o scădere a numărului familiilor beneficiare și, de asemenea, o discrepanță între numărul mare al persoanelor aflate sub pragul sărăciei și numărul foarte mic al beneficiarilor de VMG și al familiilor cu copii care primesc alocația de susținere a familiilor cu copii( vezi Figura 5). 7
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten