FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG PARTICIPAREA FINANCIARĂ A SALARIAȚILOR 2 AR FI ÎNTĂRIREA PARTICIPĂRII FINANCIARE A ANGAJAŢILOR EXCESIVĂ ÎN RAPORT CU RECENTELE MĂRIRI SALARIALE DIN ROMÂNIA? Așa cum o arată cazul dezbaterilor din jurul măririlor de salariu minim sau din sectorul public, există riscul că propunerea de adoptare a unei legislații care să mărească veniturile angajaților pe calea participării financiare a angajaților să se izbească de un discurs economic popular în diverse medii care arată cu degetul spre productivitatea mică din România prin raport cu alte țări europene. Bazele reale ale acestui discurs sunt însă extrem de șubrede. Este adevărat că scăderea sau stagnarea productivității nu poate asigura creșteri salariale. Însă în cazul României nu se poate vorbi de această problemă decât escamotând măsurători elementare și înlocuind analiza pe cifre fie cu o critică politico-morală favorabilă angajatorilor, fie cu o analiză narativă(nesusținută empiric) care leagă creșterile salariale de drobul de sare al scăderii profiturilor și, pe cale de consecință, de reducerea investițiilor și a creșterii economice. Realitatea statistică a relației între remunerare și productivitate este analizată cu migală statistică și rigoare analitică de Ștefan Guga în studiul FES­Syndex(Guga 2020). Studiul confirmă două lucruri care în aparență ar susține discursul dominant:(1) de la începutul revenirii economice(2013) și până în 2019, România s-a înscris pe o tendință regională de creștere susținută a salariilor și(2) pe termen mediu(2013-2018), rata de creștere a remunerării salariaților în România este mai mare decât rata de creștere a productivității, Cehia și România fiind în fruntea plutonului regional. Însă dacă mergem dincolo de acest nivel de suprafață și întrăm în măsurători pe mai multe nivele, devine clar că munca este plătită sub valoarea ei în România. Pe scurt, iată care sunt faptele fundamentale despre productivitate și remunerare: ( 1) Pe termen lung, creșterea remunerării a fost de recuperare. În ultimii 20 de ani, productivitatea a crescut mai repede decât remunerarea; faptul că această creștere nu este structurală se vede în încetinirea ei după 2017 și în inversarea ei în 2019; per total, nu creșterea remunerării muncii, ci cea a capitalului a fost prea rapidă în raport cu evoluția productivității. ( 2) Creșterea remunerării nu a afectat competitivitatea. Este un fapt banal că măsurarea productivității trebuie ajustată la costul muncii, iar dacă facem acest lucru constatăm că forța de muncă din România este printre cele mai productive din Uniunea Europeană, decalajele față de țările occidentale și chiar față de țările din regiune fiind uriașe; dacă în 2018 productivitatea în România era la 62,8% din media UE, fiind de aproximativ două ori mai mică decât în țările cu cea mai mare productivitate(Danemarca, Franța, Germania, Benelux), România era însă de 2,5 ori mai ieftină la costuri, fiind de fapt devansată la ieftinătate doar de Bulgaria (52,7%). ( 3) Creșterea remunerării nu a afectat obținerea profitului. Datele indică clar că creșterea mai rapidă a remunerării în raport cu productivitatea a fost perfect compatibilă cu creșterea profiturilor. ( 4) Salarizarea și remunerarea nu trebuie confundate. Chiar dacă pe termen mediu remunerarea a crescut mai rapid decât productivitatea, partea din valoarea adăugată care le revine salariaților rămâne foarte redusă, România fiind sub alte țări din regiune unde remunerarea crește mai lent, însă partea salarială este semnificativ mai mare; în țări că Germania, remunerarea salariaților crește în același ritm cu productivitatea, însă partea salarială este considerabil mai ( 5) mare decât în România. E greu să găsești țări cu creșteri de productivitate mai mari ca România. Rata creșterii productivității în România este cea mai mare din UE după cea din Irlanda, este mult mai mare decât a țărilor concurente din regiune și este cu mult mai mare decât în țările„occidentale”(UE 15). ( 6) Creșterea productivității ar fi mai mare dacă angajatorii ar fi mai competitivi la investiții și reforme interne. Nivelurile actuale de creștere a productivității sunt moderate de nivelul modest al efortului investițional și de organizare depus de angajatori într-o economie bazată mai puțin pe creșterea capitalizării și valorii adăugate a bunurilor și serviciilor și mai mult pe forța de muncă. ( 7) Nivelul productivității din România este subestimat. Estimările productivității medii sunt reduse în mod artificial de importanța enormă a prețurilor de transfer între filiale, tipică economiilor dependente din regiune, iar în cazul 4