FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG LEGIFERAREA DREPTULUI LA DECONECTARE 2 CADRUL LEGISLATIV DIN ROMÂNIA În România, legislaţia muncii este foarte restrictivă şi protectoare în ceea ce priveşte timpul de lucru al angajaţilor. Codul Muncii din România prevede durata maximă a timpului de lucru şi durata minimă a timpului de odihnă. LIMITAREA SĂPTĂMÂNII DE LUCRU Durata legală maximă a timpului de lucru nu poate să depăşească 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Toate prevederile referitoare la timpul de lucru şi timpul de odihnă au caracter obligatoriu. Mai mult, Codul Muncii afirmă în mod expres că angajaţii nu pot să renunţe la drepturile recunoscute de lege şi că orice tranzacţie care încearcă să renunţe la drepturile pe care legea le recunoaşte angajaţilor sau să limiteze aceste drepturi este nulă şi neavenită. Drept rezultat al transpunerii legislaţiei europene din domeniul organizării timpului de lucru, ca excepţie, durata totală a timpului de lucru, inclusiv orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media programului de lucru, calculată de-a lungul unei perioade de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână ¹¹. Timpul de lucru este definit drept orice perioadă în care angajatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îşi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare. În plus, angajaţii au, în genere, dreptul la o odihnă săptămânală de 48 de ore consecutive sâmbăta şi duminica. LIMITAREA ORELOR SUPLIMENTARE LIMITAREA TIMPULUI DE LUCRU ZILNIC Durata timpului de lucru normal este limitată la 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână. De obicei, timpul de lucru este distribuit în mod egal – 8 ore în fiecare zi lucrătoare. În funcţie de specificul companiei sau muncii îndeplinite, însă, distribuirea inegală a timpului de lucru este de asemenea posibilă, dar cu respectarea duratei normale a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână. De asemenea, există o limită maximă a timpului de lucru zilnic, aplicabilă în toate cazurile(adică distribuirea zilnică inegală a timpului de lucru, îndeplinirea de ore suplimentare): angajaţii au dreptul la o perioadă de odihnă între două zile lucrătoare care nu poate fi mai mică de 12 ore consecutive. Mai mult, timpul de lucru zilnic de 12 ore va fi urmat de o perioadă de odihnă de 24 de ore. Astfel, timpul de lucru zilnic nu poate să depăşească 12 ore, dar această depăşire nu poate să devină o regulă, dat fiind că orele suplimentare totale dintr-o săptămână sunt şi ele limitate, aşa cum am amintit mai sus. 10 Art. 111-119, 135, 137 ale Codului Muncii din România – Legea nr. 53/2003, modificată şi completată. 11 Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Sunt permise şi alte excepţii, dar numai în limitele acestei Directive. Limita maximă a săptămânii de lucru(48 de ore) are de regulă drept rezultat un număr total de 8 ore suplimentare de lucru pe săptămână. Trebuie remarcat că, în cazul contractelor de muncă cu timp parţial, îndeplinirea de ore suplimentare este interzisă de Codul Muncii. Astfel, orele suplimentare sunt permise doar pentru salariaţii cu normă întreagă şi sunt limitate la 8 ore pe săptămână. Orele suplimentare sunt definite de Codul Muncii drept munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal. Munca suplimentară nu poate fi îndeplinită fără consimţământul angajatului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a muncii urgente menite să prevină accidente sau să înlăture consecinţele unui accident. Astfel, angajatul nu poate fi obligat să presteze muncă în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal. CONTROLUL ŞI SANCŢIUNILE Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de lucru prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă de fiecare dată când i se cere. 4
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten