FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG LEGIFERAREA DREPTULUI LA DECONECTARE faptul că angajatorul nu poate să comunice cu angajaţii sau să le ceară acestora să îndeplinească sarcini în afara programului normal de lucru. Legea a fost publicată în monitorul oficial guvernamental pe 14 august, dar va intra în vigoare abia la 90 de zile după sfârşitul restricţiilor adoptate de guvernul argentinian în martie 2020 pentru combaterea crizei Covid-19. Înaintea adoptării legii privind telemunca, în Senat fusese introdus un proiect de lege (S723/2020) pentru crearea dreptului la deconectare pentru toţi lucrătorii din Argentina²⁵. Proiectul conţinea mai multe elemente importante ale unui drept comprehensiv la deconectare, cum ar fi interzicerea sancţiunilor şi recompenselor pentru lucrătorii care se deconectează şi, respectiv, rămân conectaţi, o trimitere la nevoia ca partenerii sociali să negocieze modalităţile dreptului la deconectare şi ideea suspendării dreptului la deconectare doar în cazul unor urgenţe sau situaţii critice definite anterior. 3. 2 ALTE TENTATIVE LEGISLATIVE F ILIPINE În ianuarie 2017, în Camera Repezentanţilor din Filipine a fost introdus un proiect de lege de amendare a codului muncii şi legiferare a dreptului la deconectare în această ţară²⁶. Legea ar fi extins definiţia programului de lucru astfel încât să includă timpul consumat pentru citirea comunicărilor legate de muncă şi răspunsul la ele după programul de lucru şi ar fi clarificat faptul că un angajat nu va fi„mustrat, pedepsit sau supus oricărui alt tip de acţiune disciplinară dacă el sau ea ignoră comunicările legate de muncă după programul de lucru”. Ea ar fi adăugat şi obligaţia angajatorului de a stabili orele în care angajaţii nu trebuie să trimită comunicări legate de muncă sau să răspundă la acestea. După introducerea proiectului de lege, acesta a fost trimis la Comisia de Muncă şi Ocupare, unde, din 17 ianuarie 2017, chestiunea a rămas în aşteaptarea unei soluţii oficiale. Însă la sfârşitul aceleiaşi luni, Ministrul Muncii şi Ocupării a emis o declaraţie care afirma că depinde de angajat să decidă dacă răspunde la mesajele legate de muncă primite de la angajator după programul de lucru. El observa că„A răspunde la sau a ignora, după programul de lucru, SMS-urile şi email-urile din partea angajatorilor este o acţiune voluntară a unui angajat, acesta nefiind obligat să răspundă. Dreptul la deconectare este alegerea angajatului.” Ministrul adăuga că deconectarea completă nu este aplicabilă anumitor locuri de muncă şi că angajatorii trebuie să fie cei care implementează o politică în beneficiul ambelor părţi, în conformitate cu standardele codului muncii ²⁷. CANADA În Canada au existat două iniţiative separate de reglementare a dreptului la deconectare. La nivel federal – care acoperă locurile de muncă reglementate federal din sectoare cum ar fi transportul, banking-ul şi telecomunicaţiile, incluzând aproximativ 6% din forţa de muncă din Canada – şi la nivel de provincie în Quebec. În martie 2018, în Adunarea Naţională din Quebec a fost introdus Proiectul de Lege 1097 pentru„asigurarea respectării perioadelor de odihnă ale angajaţilor prin obligarea angajatorilor să adopte o politică de deconectare după program”²⁸. În condiţiile acestei politici, angajatorii ar fi trebuit să determine perioadele săptămânale în care angajaţii au dreptul să se deconecteze de la orice comunicare legată de muncă şi, de asemenea, ar fi trebuit să ofere un protocol pentru utilizarea instrumentelor de comunicare după program. De asemenea, proiectul de lege propunea amenzi minime şi maxime pentru angajatorii care nu reuşesc să producă fie o politică de deconectare la locul de muncă, fie un raport anual al situaţiei. Proiectul a ajuns doar la o primă lectură, fiind abandonat în iunie 2018. În 2018, guvernul federal a emis un raport în urma unei consultări de un an privind modernizarea codului federal al muncii, în care dreptul la deconectare era evidenţiat ca chestiune centrală. În continuare, acest subiect a fost investigat de o Comisie de Experţi în Standarde Federale de Muncă Moderne, numită de guvernul canadian în februarie 2019. Comisia şi-a publicat constatările în iunie acelaşi an şi a recomandat să nu fie instituit un drept legal la deconectare, deoarece acesta„ar fi dificil de operaţionalizat şi impus în prezent”. În schimb, Comisia recomanda ca angajatorii acoperiţi de codul muncii să se consulte cu angajaţii sau cu reprezentanţii acestora şi să emită declaraţii de reglementare pe tema deconectării² ⁹. 25 https://www.senado.gob.ar/parlamentario/comisiones/verExp/723.20/S/PL. 2 6 Proiect de Lege al Camerei nr. 4721„An act granting employees the right to disconnect from work-related electronic communications after work hours”. http://www.congress.gov.ph/legisdocs/basic_17/HB04721.pdf. 2 7 https://www.manilatimes.net/2017/02/01/news/latest-stories/workersright-disconnect-dole/310057/. 2 8 Proiectul de Lege 1097,„Legea dreptului la deconectare”. http://www.assnat. qc.ca/en/travaux-parlementaires/projets-loi/projet-loi-1097-411.html?appelant=MC. 2 9 Raportul Comisiei de Experţi în Standarde Federale de Muncă Moderne, iunie 2019, capitolul 4,„Deconectarea de comunicaţiile electronice legate de muncă în afara programului de lucru”. https://www.canada.ca/en/ employment-social-development/services/labour-standards/reports/ expert-panel-final.html. 30 Proiectul de Hotărâre 0726-2018,„O hotărâre locală pentru amendarea statutului municipal al New York-ului şi a codului administrativ al oraşului New York, privind deconectarea angajaţilor privaţi de la comunicarea electronică în afara programului de lucru”, martie 2018. https://legistar.council.nyc.gov/ View.ashx?M=F&ID=6150433&GUID=F941D199-B386-40A4-98279A813B0FABBB SUA În martie 2018, în Consiliul Municipal din New York a fost introdus Proiectul de Hotărâre 0726-2018 pentru amendarea legislaţiei oraşului şi introducerea dreptului la deconectare.³⁰ În condiţiile noii hotărâri, ar fi fost ilegal ca angajatorii cu peste 10 angajaţi din sectorul privat să le ceară lucrătorilor să rămână conectaţi cu activitatea după ce programul de lucru formal al acestora lua sfârşit, cu excepţia cazurilor de urgenţă. Mai mult, ea i-ar fi obligat pe aceşti angajatori să adopte o reglementare scrisă referitoare la folosirea instrumentelor de comunicare electronică în afara programului normal de lucru şi ar fi interzis orice represalii sau ameninţare de represalii împotriva unui angajat care îşi exercită sau încearcă să-şi exercite dreptul la deconectare. De asemenea, ar fi creat un sistem de reclamaţie pentru lucrători şi un sistem de supervizare pentru Departamentul de Protecţia 8
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten