Druckschrift 
Legiferarea dreptului la deconectare
Einzelbild herunterladen
 

CADRUL LEGISLATIV DIN ALTE ŢĂRI Consumatorului al oraşului New York³¹ însărcinat cu aplicarea legii. Hotărârea ar prevedea şi amenzi pentru angajatorii care încalcă legea. Prima audiere a proiectului de hotărâre a avut loc în ianuarie 2019, în Comisia pentru Protecţia Consumatorului şi Autorizarea Companiilor. Reacţiile au fost amestecate, iar de atunci proiectul nu a avansat în cadrul procesului legislativ al oraşului. INDIA cum ar protecţia împotriva represaliilor dacă un angajat nu răspunde la apeluri după încheierea programului de lucru formal şi obligativitatea negocierii cu angajaţii şi sindicatele a termenilor şi condiţiilor deconectării. De asemenea, conţine şi unele idei noi: administraţiile locale ar trebui ofere servicii de consiliere care îi ajute pe lucrători păstreze echilibrul muncă-viaţă şi, de asemenea, creeze în acest scopcentre de dezintoxicare digitală. De asemenea, proiectul de lege prevede o amendă de 1% din statul de plată total, în cazul în care un angajator încalcă legea. În decembrie 2018, şi în camera inferioară a parlamentului indian a fost introdus un proiect de lege de reglementare a dreptului la deconectare. NumitProiect de lege al dreptului la deconectare, acesta urmăreşte recunoască dreptul la deconectare ca modalitate de reducere a stresului şi atenuare a tensiunilor dintre viaţa personală şi profesională a angajaţilor³². Proiectul conţine elemente ale legilor(proiectelor de lege) văzute şi în alte părţi, În India, proiectele de lege introduse de membrii parlamentului se numescProiecte de lege ale membrilor privaţi spre deosebire de proiectele de lege introduse de guvern. Chiar dacă, din 1970 încoace, niciun proiect de lege al membrilor privaţi nu a devenit lege, aceste proiecte de lege au influenţat guvernele şi legislaţia subsecventă în privinţa unor chestiuni importante şi, astfel, nu sunt lipsite de importanţă. 3 1 Care acum se numeşte Departamentul pentru Protecţia Consumatorilor şi Angajaţilor. 32 Proiectul de Lege nr. 211 din 2018,Proiect de lege al dreptului la deconectare, 2018. http://164.100.24.219/billstexts/LSBillTexts/AsIntroduced/ 2317as.pdf. 9