FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG REPREZENTAREA POLITICĂ A FEMEILOR ÎN ROMÂNIA României, decizia finală aparține Consiliului Național(art. 66). În Regulamentul pentru alegerile locale conform art. 8(2):»se acordă o bonificație de 20% pentru persoanele de gen feminin, a persoanelor cu o vârstă mai mică de 30 de ani, a persoanelor cu o etnie diferită decât cea română și a persoanelor cu dizabilități fizice sau senzoriale«. Analiza criteriilor formale de constituire a listelor electorale arată că prevederile cele mai transparente și instituționalizate se regăsesc în cazul PLUS. De asemenea, PLUS este singurul partid care prevede în statut criteriul reprezentării ambelor genuri în selectarea candidaturilor, iar în regulamentele specifice acordă bonificații de punctaj(reduse, e adevărat) în logica susținerii candidaturilor femeilor. Combinat cu faptul că este un partid nou, deci regula reproducerii mandatelor nu se aplică, ar trebui ca PLUS să fi avut liste electorale echilibrate din punctul de vedere al prezenței femeilor și bărbaților. USR are criterii mult mai puțin explicite, fără nicio prevedere legată de egalitatea de gen, iar principiul alegerilor interne nu este neapărat favorabil femeilor, având în vedere că partidele și jocul politic sunt dominate de bărbați(să reamintim că printre cei nouă vice­președinți ai partidului se numără o singură femeie). Celelalte patru partide/formațiuni politice se înscriu mai degrabă în logica de patronaj, acordând rolul de decizie organizațiilor de la fiecare nivel, dar centralizând puterea la nivelul organelor naționale, mai ales în cazul alegerilor parlamentare și euro-parlamentare. Nu există criterii precizate privind selecția, doar în cazul UDMR se sugerează pentru anumite poziții introducerea unor condiții de atractivitate electorală. Toate cele patru partide au organizații de femei, dar PNL este singurul partid care nu acordă niciun drept de reprezentare în structurile interne de conducere femeilor sau organizației de femei. PSD este singurul partid care, pe lângă acordarea dreptului de reprezentare a organizației de femei în organismele de conducere(principiu ce există și la UDMR și AUR), prevede cote interne de 30% pentru toate structurile de conducere. UDMR prevede cote de 15% doar pentru delegații în Adunarea Delegaților. PNL are statutul și procedurile cele mai puțin favorabile femeilor, conform cercetărilor prezentate mai sus. După cum am arătat în Tabelul 1, reprezentarea femeilor în Parlamentul României a crescut ușor din 1990 până în 2016, dar a înregistrat un recul în 2020. O astfel de scădere a mai fost înregistrată în 1992 și în 2008, dar România politică a anului 2020 nu poate fi comparată cu cea a anului 1992, iar în 2008 scăderea poate fi pusă pe seama schimbării sistemului electoral. Deși prezența femeilor în Parlament abia se apropiase de 20%, un procent care indica oricum o dominație masculină a spațiului politic, intrarea României în UE părea să fi favorizat instalarea unui trend ascendent. Prin urmare, analizăm scăderea observată în 2020 ca un fenomen nou pentru politica românească și care trebuie explicat. În acest context trebuie aduse o serie de clarificări. Prima observație este că în ceea ce privește reprezentarea în Parlamentul României asistăm la două fenomene simultane. Pe de-o parte, se observă o tendință de armonizare a reprezentării femeilor în cele două camere ale Parlamentului. Primul Senat al României postcomuniste a avut 119 membri, din care o singură femeie – Lia Manoliu. Situația nu a fost mult mai bună nici în 1992(doar trei femei senator) sau în 1996(doar două femei senator). De la un Senat aproape exclusiv masculin, am ajuns, în 2020, la un Senat în care proporția femeilor este similară cu cea din Camera Deputaților(18,4% la Senat și 18,5% la Camera Deputaților). Pe de altă parte, însă, reprezentarea în Camera Deputaților a scăzut semnificativ, de la 20,7% în 2016 la 18,5% în 2020, o scădere procentuală de mai mult de 10%. O a doua observație a fost deja menționată la începutul acestui studiu: la alegerile pentru Parlamentul European procentul femeilor a scăzut de la 34%, în 2014, la 21% în 2019. Iar această scădere are loc în condițiile în care toate partidele reprezentate în Parlamentul European știu din experiență directă cât de important este acest aspect la nivel european. Trebuie, însă, menționată și a treia observație: declinul observat la alegerile parlamentare și la cele pentru Parlamentul European nu se observă și la alegerile locale, unde procentul primarilor femei a crescut de la 4,6% în 2016 la 5,4% în 2020. Datele pentru alegerile locale oferă, însă, mai multe informații, pentru că vorbim nu doar despre alegeri pentru primărie, ci și de alegeri pentru consilii locale și consilii județene, ceea ce generează un număr foarte mare de candidați: la alegerile locale din 2020 listele de candidați au inclus 13.797 candidați pentru posturi de primar, 14.064 candidați pentru posturi de consilieri județeni, și 227.786 de candidați pentru posturi de consilieri locali. Pe baza listelor de candidați putem analiza distribuția de gen a candidaților pentru cele trei curse electorale de la nivel local(vezi Figura 3). Între 2016 și 2020 putem observa o ușoară creștere a prezenței femeilor pe listele de candidați pentru toate cele trei curse: primărie(de la 8,4% la aproape 10%), consiliu local(de la 22,1% la 23,4%) și consiliu județean(de la 22% la 23,9%). Această distribuție ar trebui să pară cunoscută, pentru că o regăsim în multiple contexte: femeile sunt acceptate în proporții mai mari în poziții de nivel scăzut și mediu, dar pe măsură ce ne apropiem de vârful piramidei ierarhice prezența femeilor se reduce. Așa cum proporția femeilor este mai mare în rândul secretarilor de stat decât în rândul miniștrilor, așa cum proporția femeilor este mai mare în rândul lectorilor și conferențiarilor decât în rândul profesorilor, așa cum proporția femeilor în companiile private este mai mare în rândul celor din middle management decât în consiliile de administrație, tot așa femeilor li se alocă mai multe șanse de a ajunge în consiliile locale decât în funcția de primar. Putem adăuga și faptul că o funcție politică la nivel local pare mai compatibilă cu nevoia de conciliere între viața personală și o carieră politică, deci»alegerea« femeilor de a se implica în politica locală intră mai puțin în conflict cu stereotipurile privind rolurile tradiționale de gen(această conciliere fiind considerată importantă sau obligatorie doar în cazul femeilor). Din păcate, prezența pe listele de candidați nu este același lucru cu ocuparea funcției pentru care se organizează alegeri. Și putem verifica acest lucru analizând rezultatele alegerilor pentru primar, unde am putut compila baza de date cu toți primarii în 2016 și 2020 ¹¹. Astfel, dacă în 2016 femeile au reprezentat 8,4% din candidații la primărie, ele au câștigat în doar 4,6% din alegeri. Iar la ultimele alegeri locale, în 2020, femeile au reprezentat 9,7% 12