GABRIEL BĂDESCU| OANA NEGRU-SUBŢIRICĂ| DANIELA ANGI| CLAUDIU IVAN PROFESOR ÎN ROMÂNIA. CINE, DE CE, ÎN CE FEL CONTRIBUIE LA EDUCAȚIA ELEVILOR ÎN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI? discrepanță între ponderea cadrelor didactice calificate din mediul urban versus rural, în defavoarea mediului rural. De asemenea, învățământul preșcolar, primar și gimnazial înregistrează ușoare scăderi ale personalului didactic calificat. Un aspect problematic menționat de ambele rapoarte(aproape identic, cu date din studiul TALIS, 2013) este legat de procentul redus de profesori de gimnaziu care au contracte de muncă pe perioadă nedeterminată(69,5% în România, față de 83% media țărilor europene, TALIS 2013. Raport național, CNEE, 2014). În ceea ce privește numărul de elevi alocați unui cadru didactic, pentru 2014/2015, la nivel global, în sistemul de învățământ preuniversitar din România media era de 13,3 elevi/profesor, cu 12,7 în mediul rural și respectiv 13,8 în mediul urban (Iosifescu& Pop, 2015). Repere privind formarea profesorilor din sistemul pre-universitar Vom prezenta pe scurt etapele esențiale ale modului în care este organizat sistemul de formare a cadrelor didactice în România. Este vorba de: a) formarea inițială – parte a pregătirii de lungă durată, în cadrul facultății sau liceelor pedagogice. Pentru predare în învățământul preșcolar sau în cel primar(clasele I-IV) este suficient, în România, absolvirea liceului pedagogic de profil. În schimb pentru a putea preda la nivel de gimnaziu(clasele V-VIII), de liceu/ școală profesională(clasele IX-XII) sau facultate este necesară absolvirea de studii superioare(facultate). b) formarea continuă, pregătirea care are loc, de regulă, după finalizarea pregătirii de lungă durată și pe parcursul derulării carierei didactice. Pregătirea continuă ia adesea forma unor instruiri de scurtă durată, focalizate pe o anumită problematică relevantă predării – de exemplu metodica predării, sau dezvoltarea abilităților personale etc. În general, formarea continuă nu urmărește o pregătire cadru sistematică, în toate aspectele necesare și relevante actului predării așa cum asumă formarea continuă. Formarea inițială Reglementarea formării inițiale pentru ocuparea funcțiilor didactice din învățământul preuniversitar este descrisă în Legea Educației Naționale (actualizată ianuarie 2017), articolele 236-241. Aceasta cuprinde: a) formarea iniţială, teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi, în cadrul unor programe acreditate potrivit legii; b) finalizarea masterului didactic cu durata de 2 ani sau pregătirea în cadrul programelor de formare psihopedagogică de nivel I şi II realizată prin departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior; c) stagiul practic cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, de regulă sub coordonarea unui profesor mentor.”(Art. 236, alin. 1). Formarea psihopedagogică inițială a profesorilor este asigurată de Departamentele de Pregătire a Personalului Didactic(DPPD) din cadrul universi­tăților. Aceasta se desfășoară după o formulă nivelară, în care Nivelul 1 se desfășoară în cadrul studiilor nivel licență, iar Nivelul 2 se desfășoară în cadrul studiilor masterale. Accesul la Nivelul 2 este condiționat de finalizarea Nivelului 1. Formarea vizează competențe necesare pentru intrarea în profesia didactică. De altfel, în România, această formare inițială este obligatorie pentru a permite accesul la posturi didactice(Art. 238, Alin. 1 din Legea Educației Naționale). Ca și exemplu pentru ce anume presupune fiecare nivel, pot fi parcurse planurile de învățământ pentru anul universitar 2017-2018 6