GABRIEL BĂDESCU| OANA NEGRU-SUBŢIRICĂ| DANIELA ANGI| CLAUDIU IVAN PROFESOR ÎN ROMÂNIA. CINE, DE CE, ÎN CE FEL CONTRIBUIE LA EDUCAȚIA ELEVILOR ÎN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI? Recomandări Politicile educaționale din România acordă prea puțină atenție fundamentării prin rezultate științifice. Studiile disponibile în literatura de specialitate au adesea o aplicabilitate limitată de faptul că România este rar inclusă în cercetări internaționale comparate. Astfel, din cauza lipsei sprijinului național, România nu a fost inclusă în ultimele ediții ale The International Civic and Citizenship Education Study, iar în studiile PISA datele culese în România provin din aplicarea unor module minimale. În plus, este de subliniat absența unor rapoarte naționale privind rezultatele studiilor internaționale. Din aceste motive, este necesară dezvoltarea capacității de culegere, transformare și publicare a datelor cu valoare pentru politicile publice de către instituțiile care le produc, le dețin sau le procesează. Politicile educaționale din România pornesc adesea de la definiții și operaționalizări ale calității educației ce suprind doar o mică parte dintre aspectele ce descriu conceptul de calitate așa cum este înțeles în literatura de specialitate. Evaluarea calității educației preuniversitare ar trebui să fie centrată preponderent pe rezultatele înregistrate de elevi și într-o măsură mai mică peinformații raportate de către managerii școlari, iar evaluarea serviciilor educaționale ar trebui să includă între criterii evaluarea gradului de incluzivitate al școlii. Schimbările semnificative din educație sunt posibile doar în condițiile alocării unor resurse suplimentare, într-un mod eficient și echitabil. În absența unor schimbări, șansele de a acoperi deficitul grav de profesori calificați sunt nule. Este necesară o creștere substanțială a salariilor profesorilor, în primul rând pentru profesorii debutanți, pentru cei care lucrează cu elevi din categorii vulnerabile și pentru cei care predau în mediul rural. Pregătirea pentru profesie realizată în universități este deficitară. Este necesară revizuirea ofertei de cursuri pentru a spori aspectele aplicate ale modulelor de pregătire, pentru a crește accentul asupra dezvoltării abili ­tăților de lucru cu elevi din grupuri vulnerabile, și pentru a contribui mai mult la dezvoltarea unor practici și convingeri legate de predare care au în centru elevul și caracteristicile sale unice de dezvoltare și învățare. Este contraproductiv și inechitabil faptul că, în anumite condiții, sunt acceptați profesori care nu au absolvit o universitate și nu au pregătire de specialitate. Sistemul educațional ar trebui să aibă standarde mai stricte privind condițiile minimale pentru profesare, iar acestea ar trebui să fie aplicate uniform în raport cu nivelul școlar, tipul de localitate, mediul social în care se află școala. Pregătirea pe parcursul carierei de profesor are carențe importante. Formarea continuă ar trebui să pregătească profesorii pentru abordarea unor situații de criză la clasă și pentru lucrul cu elevi vulnerabili. De asemenea, este necesar ca participarea la cursuri de pregătire profesională să fie gratuită pentru profesori. În același timp, profesorii ar trebui să primească un feedback mai consistent în urma evaluărilor periodice obligatorii, iar rezultatele acestor evaluări să fie conectate sistematic la formarea lor continuă. În absența unor schimbări substanțiale neîncre ­derea în sistemul educațional românesc va crește și mai mult, contribuind la declinul lui. Astfel, un sector vital pentru dezvoltarea societății va deveni și mai puțin atractiv decât în prezent pentru cei care ar putea să devină profesori motivați și talentați. Vor fi tot mai mulți părinți care vor alege școli private sau din altă țară, soluții cu efecte preponderent negative la nivelul întregii societăți. Din aceste motive, intensitatea dezbaterilor despre educație și gradul de cuprindere a actorilor implicați ar trebui sporite pentru a urgenta ritmul în care au loc schimbări. 21