GABRIEL BĂDESCU| OANA NEGRU-SUBŢIRICĂ| DANIELA ANGI| CLAUDIU IVAN PROFESOR ÎN ROMÂNIA. CINE, DE CE, ÎN CE FEL CONTRIBUIE LA EDUCAȚIA ELEVILOR ÎN ȘCOLILE ROMÂNEȘTI? Cu excepția unui modul opțional de”educație interculturală” programa școlară citată mai sus nu include elemente formative de natură a pregăti viitorul profesor pentru situația interacțiunii cu copii din medii vulnerabile. Pe de altă parte, programa de pregătire didactică a suferit modificări importante în timp, fapt care contribuie la o diversitate ridicată a pregă ­tirii și calității cadrelor didactice din sistemul preuniversitar. Obligativitatea de a deține un master didactic sau pregătire în cadrul progra ­melor de formare psihopedagogică de nivel I și II prevăzută în Legea educației naționale prevede o excepție pentru cei care au absolvit înainte de 2005, la art. 238. alin(1^3): ”Absolvenţilor care au finalizat cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare de lungă sau scurtă durată până în anul 2005 li se consideră îndeplinită condiţia de formare psihopeda ­gogică de nivel I și II, dacă prin foaia matricolă fac dovada parcurgerii disciplinelor: psihologie școlară, pedagogie, metodica predării speciali ­tăţii și practică pedagogică la specialitatea înscrisă pe diploma de licenţă/absolvire”. Obligativitatea masterului didactic a fost introdusă odată cu anul 2012/2013, iar ulterior s-a permis și varianta unor module psiho-pedagogice în locul absolvirii masterului didactic. În plus, formarea continuă, așa cum vom arăta în secțiunea următoare, contribuie și mai mult la diferențele de pregătire a cadrelor didactice care ocupă posturi în învățământul preuniversitar. Conform unui studiu recent coordonat de OECD, modulele pedagogice pe care le parcurg cei care se pregătesc să devină profesori în România furnizează o pregătire inferioară comparativ cu alte țări din Europa; calitatea inferioară a pregătirii rezidă, în principal, în caracterul predominant teoretic al modulelor de pregătire(în detrimentul componentelor de practică), precum și în insuficienta atenție acordată dezvoltării abilităților de lucru cu elevi din grupuri vulnerabile(Kitchen et al 2017, 139). Masteratul didactic, cu durată de doi ani, menționat în Legea educației din 2011”nu a fost implementat din mai multe motive, printre care și reticența anumitor universități, lipsa de pregătire pentru implementarea programului și dezacordul cu privire la încadrarea programului în studiile postuniversitare”(Kitchen et al 2017, 140). Formarea continuă Dacă formarea inițială are o categorie clar alocată de furnizori și implicit o mai mare omogenitate a ofertei, formarea continuă a cadrelor didactice poate fi asigurată de o categorie foarte largă de organizații. Acestea variază de la universități și Case ale Corpului Didactic, până la organizații non­guvernamentale și firme care oferă formare profesională. Pe site-ul Ministerului Educației Naționale(MEN) sunt detaliate atât tipurile de formare continuă agreate legal, cât și cerințele pentru potențialii furnizori de formare continuă xvii . Conform site-ului, formarea continuă este dată de următoarele tipuri de activități: „programe și activități de perfecționare a pre ­gătirii științifice și psihopedagogice și didactice; programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării și evaluării învățământului; cursuri de pregătire și susținerea examenelor de obținere a gradelor didactice II și I; programe de conversie profesională; studii corespun ­zătoare unei specializări în domeniul licenței.” Cerințele cadru(tipurile de formări și la ce intervale de timp) pentru cadrele didactice sunt detaliate pentru fiecare nivel de învățământ și grad didactic prin OM 4476/2016. De asemenea, prin Ordinul Nr. 5561/7 octombrie 2011 este detaliată metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar. Un aspect important este precizarea obligativității formării continue o dată la 5 ani, pentru fiecare grad didactic și nivel de învățământ. 8