CARMEN MOLITOR| EXPLOATAREA CA MODEL DE AFACERI aceste formulare se eliberează fără probleme în țările de origine. Nu există un mare interes al autorităților de a veri ca dacă într-adevăr s-a plătit ceva.« Pentru instituțiile respective nu pare să e relevant, dacă angajatorii au plătit sau nu contribuțiile datorate la asigurările sociale în contul lucrătorilor detașați. Pentru ele pare mai importantă raportarea statistică, presupune Szabolcs Sepsi: vorbim de lucrători plecați din țară, care de facto nu mai lucrează acolo, pe care statistica îi înregistrează la persoane ocupate și nu la șomeri.»Datorită lor, statistica arată mai bine. Autoritățile din țările de origine nu au un interes politic real să combată fenomenul.« Mulți dintre lucrători nu sunt nici măcar conștienți de posibilitatea de a trece la asigurările sociale germane după 24 de luni. Firmele nu îi informează – ba din contră:»Pur și simplu nu respectă aceste termene«, a a at Sepsi.»Le evită prin faptul că la scurt timp înainte de expirarea termenului, detașează oamenii printr-o altă rmă, înregistrată de exemplu în România. Autoritățile germane nu pot face aproape nimic și nu pot controla mare lucru, atât timp cât documentele din România sunt în regulă și există un formular A1.« Sepsi presupune că rmele plătesc într-adevăr în majoritatea cazurilor contribuțiile la asigurările sociale în țara de origine, raportate de cele mai multe ori la salariul minim legal din statul respectiv. Dar și aici se face economie la maxim – unul din subterfugii este să declari o parte importantă a salariului drept diurnă de deplasare. De exemplu, un lucrător din România, cu contract de muncă românesc, primește salariul minim din România- aproximativ 180 de euro brut-, la care se adaugă un»salariu suplimentar« de 700 de euro net pe lună. Acest salariu suplimentar este evidențiat ca diurnă de 35 de euro pe zi timp de 20 de zile, ceea ce corespunde cu cuantumul legal al diurnei pentru deplasările în interes de serviciu în Germania. Astfel, compania din România nu trebuie să plătească decât contribuțiile la asigurările sociale și impozitul pe salariu pentru cei 180 de euro lunar. Dacă detașarea durează mai mult de șase luni, pentru restul de 700 de euro»salariu suplimentar« se 2. Card prin care o persoană desemnată de titularul contului, de obicei din rândul celor apropiați, are acces la banii din cont, n.trad. plătește impozit pe salariu în Germania, dar acesta e in m.»Costurile« reale cu contribuțiile la asigurările sociale ar așadar de 40 de euro lunar în România, plus impozitul pe salariu în Germania, care este între 80 și 150 de euro pe an(!), pentru că nu se impozitează decât ce depășește suma anuală de 8.000 de euro.»Dacă s-ar înregistra un salariu brut complet, de 900- 1.000 de euro lunar, contribuțiile la asigurările sociale ar de aproximativ 200 de euro pe lună«, calculează Sepsi.»Lunar se face deci o economie consistentă pentru ecare lucrător. Dat ind că multe rme angajează mii de lucrători detașați, suma economisită poate ajunge într-un an la câteva sute de mii sau milioane de euro.« Trucuri cu salariul minim Salariul minim pe economie, introdus în Germania de la 1 ianuarie 2015, se aplică în principiu și lucrătorilor detașați. În sectoarele unde un contract colectiv obligatoriu impune un salariu minim mai mare decât cel pe economie, se aplică cel din contractul colectiv. Asemenea praguri minime salariale sunt logice.»Dar observăm că existe multe strategii de a le ocoli«, arată Katarina Frankovic, consilier la»Faire Mobilität« din Stuttgart. Ea vorbește de exemplu de o»piață paralelă« pentru muncitorii croați din construcții. Se pare că la nivel național este standard ca lucrătorii croați din construcții să e plătiți nu cu salariul minim pe ramură de 13,95 euro pentru muncitorii cali cați și 11,95 euro pentru cei necali cați(la nivelul din vestul Germaniei), ci în realitate cu 8 euro, respectiv 6 euro brut. Muncitori croați din întreaga Germanie i­au relatat despre aceste niveluri practicate, spune Frankovic. Controalele reușesc rareori să depisteze frauda, pentru că ea funcționează de multe ori prin declararea sistematic falsă pe ștatele de plată a numărului de ore lucrate.»Se trece numărul o cial de 160 de ore, deși de regulă s-au lucrat și 220 de ore«, exempli că Frankovic. Cu cât mai puține ore se declară, cu atât crește salariul pe oră. Și mai inventiv a fost un alt angajator, care a deschis conturi bancare pe numele angajaților unguri, dar și-a făcut rost de carduri atașate și, cu ajutorul unui interpus din personalul băncii, a dezvoltat un sistem per d: 21